Eu sunt Gioconda?

S-ar putea sa fiu Gioconda;

încastrată în tablou, îmi aștept, răbdătoare, da Vinci-ul.

Mulțimile îmi admiră chipul, se întrețin cu mituri și auzite, încercând să îmi surprindă privirea așa-zisă vie. De-ar fi ochii mei vii... catacombe..., nu!, tranșee grele ar săpa izvoare de ape verticale, căci între toți consumatorii de artă, printre curioșii și forfota ce mă adoră, nu se va număra nicicând creatorul meu.

Da Vinci nu mai dă pe la muzeu, iar eu refuz să mai privesc cu ochii pe care mi i-a dăruit, să mai respir cu nările pe care mi le-a pictat, să mai simt praful lipindu-mi-se de uleiuri.

Dar eu... eu iți admir culorile, iți pictez în minte chipul, lacunar. Și iți mulțumesc, o!, că mă iubești atât de mult! Nu-ți ridici privirea din pământ, nu respiri suficient de sonor, nu îți întorci chipul în lumină. Discret, îți verifici capodopera.

Sau măcar lasă-mă să cred că asta este. Că, de dragul meu, umbli în cotloane, fără să faci fotografii, fără să retușezi tabloul. Ascuns îndărătul unor umbre intrinsece, pe care le invoci în numele meu (căci altfel știi că n-ar veni la tine), n-aș putea să te schițez, să îți sărut dublura moartă, inertă, proiectată în mintea mea. Nu mi-ai permite să îmi odihnesc privirile pe tine, preț de câteva clipe, să mă opresc din a urmări figuri și fețe ale căror contururi sunt prea omenești pentru a fi imortalizate; nu mi-ai da voie să-ți memorez liniile nasului drept, tenul pestriț, ochii nesfârșiți, gura subțire ca două falii rozalii, tectonice.

Oh, cât îți sunt de îndatorată pentru aceasta! Cât chin ar fi să te cunosc și să-ți sting haloul cu fiecare clipire, iar și iar.

Așadar, pierderea mea nu îmi este cunoscută, iar asta o diluează până aproape, dar nu tocmai, de gradul suportabilității.

Creatorului meu îi e milă de mine, dar și rușine.

Rușine că tușele mele îl povestesc, rușine că sunt în spatele vitrinei, rușine că mă cunoaște atât de aproape, atât de aievea, dar nu îi aparțin. Rușine că îmi vede purgatoriul și, oricât s-ar strădui, oricât și-ar rupe pensulele pe alte pânze, nu poate resimți vreo urmă de regret, de remușcare.

Așa că face ce știe mai bine: tace, pleacă.

Sub pretextul unei epopeice afecțiuni, unei voluptăți chinuitoare, își ocrotește abandonul. Fuga sa nu este decât marea dragoste ce mi-o poartă, iar el, supraconștient, tranzitează, înțelege și frământă aceleași idei, aceleași gânduri.

Asta pretinde, când își ferește întâi un ochi, apoi pe celălalt. Dar el nu știe că nu am nevoie să îi știu albastrul, roșul și măsliniul ca să îmi amărască zilele. Nu duc dorul vopselii, ci a minții făuritoare, care a diluat, a tușat, a contrastat pe pânză în umbrele care m-au născut, în dragostea lentă, tăcută, caldă, pe care o poartă pictorul operei sale numai înaintea finalizării.

Dar eu sunt Gioconda.

Urmăresc priviri, vizoare, degete. Alte mii de priviri îți seamănă, alte mii de degete. Te-aș putea reconstitui oricând, pune cap la cap pe altă pânză. Îmi pot face chip cioplit, mă pot ruga la statui moarte.

Gestul tău este în van, anulat de însuși actul genezei mele. Dar n-am să-ți spun asta, da Vinci, căci actul tău de caritate e tardiv, dar admirabil, pentru un om de știință, și binevoiesc să-l primesc. Fie să-ți afli tortura în propriu-ți har, dacă nu ai de gând s-o regăsești în violările turistice ale Evei tale.

Te profanez spunând-ți pe nume, strigându-te iubitul meu, iară cum m-ai profanat tu însuți, crezând că ai putea să-ți încastrezi viziunile metafizice într-o placă de sticlă, că mă poți ilustra toată într-un portret, așa cum mă vedeai în vis.

Vrei să te uit?, o, dar nici nu te-am aflat! Ți-ai scrijelit inițialele pe pielea mea, ți-ai ascuns tainele încinse precum fierul în chipul și veșmintele mele, însă te silești să crezi că poți aluneca printre vopseluri, într-un colț, de unde istoricii să te șteargă mai lesne, unde să poți fi uitat pe vecie.

Și totuși, ești altfel.

Iar pentru lipsa paradei tale și a osanalelor, pentru anonimatul, aparent fățarnic; pentru că nu te-a ajutat nicio divinitate, pentru sobrietate și alură, pentru calota glaciară pe care ai ridicat-o în oceanul dintre noi și toți ghețarii care o însoțesc, te respect și te-am iubit.

---

Image source: Pinterest via N