Nu pot aborda tema aceasta, a volniciei, în aparență extrem de largă și ofertantă, dar în esență goală de înțeles, decât in două moduri. Poate că niciunul dintre ele nu este ceea ce ar trebui să fie, dar, cum pentru câteva prețioase minute penița se află în mâna mea, nu prea mă poate opri nimeni. Aceasta este, dacă doriți, libertatea mea. O foaie, cerneala și ideea. Ideea aceea blestemată să întârzie de fiecare dată, dar care își merită orice mijloc ciudat de procurare, orice așteptare, căci în aroganța mea o văd o capodoperă în sine, pe care doar eu am puterea să o alterez, așternând-o pe hârtie.
Așadar, primul fel în care pot privi acest „concept” abstract și atât de personal al libertății este, probabil previzibil, cel metaforic. Totuși, în încercarea mea de a filosofa câteva minute pe această temă (in ziua de astăzi se pare că oricine poate face pe filosoful în timpul liber) am constatat ca îmi este imposibil. Nu numai că libertatea este deja în sine o filosofie, dar cum ai putea interpreta, reinterpreta, coase și descoase ceva ce nu poți defini. Bineînțeles în dicționar i se atribuie un termen, o definiție cu cap și coadă, dar este absurd să pretinzi că poți defini și totodată, inevitabil, generaliza orice fel de emoție umană, în special libertatea. De ce în special? Pentru că, străduindu-ne puțin, putem găsi puncte comune în definițiile noastre pentru unele sentimente puternice pe care le avem, precum iubirea sau frica, însă libertatea este atât de interpretabilă și de înșelătoare încât e imposibil să însemne același lucru pentru fiecare din noi. Farmecul acesta bolnav al libertății este că, absolut tot ceea ce ține de ea, este perspectivă, un punct de vedere și nimic mai mult.
Singura forță ce ne întemnițează este dorința. Aspirația către mai mult. Dacă nu am vrea să ne autodepășim, nu am simți niciodată că se ia ceva de la noi, pentru că nici nu am știi că l-am avut. E ca și cum ți s-ar fura ceva ce nu ai știut vreodată că posezi. ,,Pentru a fi liber, trebuie să ai totul, iar apoi să pierzi totul." spunea cândva o artistă dragă mie...
Noi nu suntem liberi pe pământul acesta niciodată. Ne agățăm de țeluri patetice și infime (oricât de grandioase ne-ar părea) ne identificăm întreaga existență cu acestea, apoi murim. Murim brusc, tot căutând. Eu nu vreau și nici nu voi numi asta libertate. Libertatea noastră constă într-o clipă de nesiguranță în care am reușit totuși să alegem ceva. Totuși aceasta ar fi libertatea mea. Nu a noastră. Nu există libertate la plural pentru că, așa cum am spus la început libertatea este goală de înțeles, este cameleonică. Este o umbră, un fior de nou, ca un curent de care vrem cu ardoare să depindem. Atâția oameni, pe care societatea îi vede liberi, cu suflete înlănțuite, atâția prizonieri ce se simt mai liberi decât mă voi simți poate chiar eu vreodată.
Și totuși, oricât aș vrea să definesc libertatea chiar și atât de abstract, numind-o simplu perspectivă, libertatea nu este și nu va fi niciodată atinsă de oameni mari, ci doar de câțiva aleși, care o pot privi în ochi, care nu îi vor cădea la picioare și de care, cel mai probabil, nu vom afla niciodată.
~
Bocanci negrii, din piele neagră, odată lucioasă, puțin zgâriați. Urme de noroi uscat zac necurățate de ceva timp. Nu au toc, dar pașii lor se aud pe asfalt. Încredere, mai mult ca sigur.
Teniși bleu, puțin uzați. Șireturile nu sunt aproape niciodată la locul lor, răzvrătindu-se din funda neglijentă cu fiecare pas. Neglijență poate. Dezinteres?
Pantofi roșii, de lac, tocuri imposibile ce se înfig fără milă în orice suprafață. Dorință de afirmare. Se cere auzită? Sau poate e doar ceva impus.
Aparențe.
Libertatea fiecăruia dintre aceste personaje azi, în acest moment diferă una de alta prin mai mult decât alegerea vestimentară.
Libertatea primei fete, mâine, va consta în a ridica mâna la ora. Își dorește încrederea, nu o posedă încă, dar și-o dorește.
Libertatea celui de al doilea personaj, un băiat, va fi mâine posibilitatea de a-și alege singur viitorul. Puterea de a decide cum dorește să-și trăiască viața. Asta e cu siguranță departe de dezinteres.
Cât despre ultima persoană, libertatea ei mâine va consta în ceva atât de simplu precum o zi liberă.
Același cuvânt, trei concepte, idei și perspective diferite. Aparențe și puncte de vedere, ceea ce credeam că înțelegem devine abstract, momente în care ne simțeam liberi ne ridică întrebări. Și totuși...
Când suntem de fapt liberi?
Comments